"Munca de unificare a spiritiştilor este urgentă, dar nu trebuie să fie pripită. Este urgentă, pentru că acesta este scopul spre care tindem, dar nu pripită, pentru că nu ni se permite să violăm conştiinţa nimănui.
Să ne păstrăm ţelul de a ne uni, apropia şi a ne înţelege reciproc, iar dacă este posibil, să stabilim câte un mic grup de studiu al operelor lui Kardec, în lumina lui Cristos Dumnezeu.
Noi, cei care ne străduim să înfăptuim diverse acţiuni nobile, conform principiilor pe care le slujim, nu putem respinge dorinţa pefect rezonabilă de a ne face viaţa mai plăcută. Astfel, să comparăm doctrina noastră mântuitoare cu un mare oraş, în care este nevoie de confort, progres, pace şi ordine. În acest oraş sunt esenţiale hrana, îmbrăcămintea, adăpostul şi siguranţa tuturor; dar problema iluminării nu poate fi neglijată. Lumina a fost o mare preocupare a oamenilor încă de când locuiau în peşteri, până în zilele noastre.
Să ne păstrăm ţelul de a ne uni, apropia şi a ne înţelege reciproc, iar dacă este posibil, să stabilim câte un mic grup de studiu al operelor lui Kardec, în lumina lui Cristos Dumnezeu.
Noi, cei care ne străduim să înfăptuim diverse acţiuni nobile, conform principiilor pe care le slujim, nu putem respinge dorinţa pefect rezonabilă de a ne face viaţa mai plăcută. Astfel, să comparăm doctrina noastră mântuitoare cu un mare oraş, în care este nevoie de confort, progres, pace şi ordine. În acest oraş sunt esenţiale hrana, îmbrăcămintea, adăpostul şi siguranţa tuturor; dar problema iluminării nu poate fi neglijată. Lumina a fost o mare preocupare a oamenilor încă de când locuiau în peşteri, până în zilele noastre.
Nimeni să nu fie împiedicat a lucra pentru doctrina spiritistă. Ea are trei aspecte esenţiale. Cei înclinaţi către ştiinţe să le dezvolte prestigiul, cei aplecaţi către filosofie să-i înnobileze postulatele, iar cei consacraţi religiei să îi divinizeze aspiraţiile. Totuşi, mai mult ca orice, este necesar ca baza doctrinei spiritiste să rămână în toţi şi toate, ca să nu pierdem echilibrul ce stă la temelia organizaţiei noastre.
Să nu existe ostilitate şi nici desconsiderare pentru nimeni! Este necesar să păstrăm principiile spiritiste, să le cinstim şi preamărim, căci altfel, ne vom înstrăina unii de alţii, înregimentaţi într-o structură care ne va paraliza cele mai înalte năzuinţe, transformând mişcarea de eliberare spirituală într-o sectă inertă, pierdută în noi interpretări şi teologii care ne vor aduce la discreţia planelor inferioare şi ne vor îndepărta de Adevăr.
Să-l urmăm pe Allan Kardec în studiile, aspiraţiile, activităţile şi faptele noastre, încât credinţa noastră să nu se transforme în hipnoză, prin care forţele întunericului influenţează minţile slabe, înlănţuindu-le în secole de iluzii şi suferinţe.
A răspândi cuvântul Divin înseamnă să eliberăm învăţăturile lui Cristos din închisorile unde au fost încătuşate. În prezent - şi fără a ne conferi vreun privilegiu pentru aceasta - putem spune că numai spiritismul are destulă forţă morală să nu fie legat de interese personale şi să recapete Lumina ce se revarsă din verbul limpede ca cristalul al Învăţătorului, care îl adapă pe cel însetat şi ne călăuzeşte sufletele.
Fie ca opera lui Allan Kardec să nu fie doar crezută, simţită, proclamată şi manifestată în convingerile noastre, ci şi îndeajuns de mult trăită, suferită, pusă în practică în propriile noastre vieţi. Fără această fundaţie este greu să clădim caracterul spiritist creştin, pe care lumea în tulburare îl aşteaptă de la noi prin unificare.
Să predăm, dar să şi punem în aplicare; să credem, dar să şi studiem; să dăm sfaturi, dar să şi exemplificăm; să unim, dar să şi nutrim speranţe. Vorbim de încercări şi suferinţe, căci nu avem altă cale de a asigura victoria adevărului şi iubirii pe Pământ. Nimic nu se poate construi durabil fără dragoste, nimeni nu iubeşte cu adevărat fără lacrimi. Abia aici, în viaţa de spirit liber, am aflat că crucea lui Cristos a fost un stâlp pe care El, Învăţătorul, l-a înfipt în pământ ca să poată ridica o lume nouă.
Şi ca să ne demonstreze de-a pururi că nimic folositor şi bun nu poate fi dobândit fără sacrificii, El a murit pe cruce. Batjocorit şi învins, El a îngropat crucea în pământ, arătându-ne calea - calea de a construi către cer, de a privi planeta de undeva de sus.
Este indispensabil să păstrăm spiritismul exact cum i-a fost transmis lui Allan Kardec de Mesagerii Divini, adică fără compromisuri politice, fără profesionalizare religioasă, fără o gândire personalistă meschină şi fără dorinţe arzătoare de cucerire a puterii lumeşti efemere. Consideraţie pentru toate fiinţele, respect pentru autorităţi, devotament pentru binele comun, precum şi instruirea oamenilor despre adevărurile neschimbate şi eterne ale spiritului.
Să-l urmăm pe Allan Kardec în studiile, aspiraţiile, activităţile şi faptele noastre, încât credinţa noastră să nu se transforme în hipnoză, prin care forţele întunericului influenţează minţile slabe, înlănţuindu-le în secole de iluzii şi suferinţe.
A răspândi cuvântul Divin înseamnă să eliberăm învăţăturile lui Cristos din închisorile unde au fost încătuşate. În prezent - şi fără a ne conferi vreun privilegiu pentru aceasta - putem spune că numai spiritismul are destulă forţă morală să nu fie legat de interese personale şi să recapete Lumina ce se revarsă din verbul limpede ca cristalul al Învăţătorului, care îl adapă pe cel însetat şi ne călăuzeşte sufletele.
Fie ca opera lui Allan Kardec să nu fie doar crezută, simţită, proclamată şi manifestată în convingerile noastre, ci şi îndeajuns de mult trăită, suferită, pusă în practică în propriile noastre vieţi. Fără această fundaţie este greu să clădim caracterul spiritist creştin, pe care lumea în tulburare îl aşteaptă de la noi prin unificare.
Să predăm, dar să şi punem în aplicare; să credem, dar să şi studiem; să dăm sfaturi, dar să şi exemplificăm; să unim, dar să şi nutrim speranţe. Vorbim de încercări şi suferinţe, căci nu avem altă cale de a asigura victoria adevărului şi iubirii pe Pământ. Nimic nu se poate construi durabil fără dragoste, nimeni nu iubeşte cu adevărat fără lacrimi. Abia aici, în viaţa de spirit liber, am aflat că crucea lui Cristos a fost un stâlp pe care El, Învăţătorul, l-a înfipt în pământ ca să poată ridica o lume nouă.
Şi ca să ne demonstreze de-a pururi că nimic folositor şi bun nu poate fi dobândit fără sacrificii, El a murit pe cruce. Batjocorit şi învins, El a îngropat crucea în pământ, arătându-ne calea - calea de a construi către cer, de a privi planeta de undeva de sus.
Este indispensabil să păstrăm spiritismul exact cum i-a fost transmis lui Allan Kardec de Mesagerii Divini, adică fără compromisuri politice, fără profesionalizare religioasă, fără o gândire personalistă meschină şi fără dorinţe arzătoare de cucerire a puterii lumeşti efemere. Consideraţie pentru toate fiinţele, respect pentru autorităţi, devotament pentru binele comun, precum şi instruirea oamenilor despre adevărurile neschimbate şi eterne ale spiritului.
Nimic ce să aducă aminte de discriminări, caste, privilegii, imunităţi, importanţă nemeritată acordată unor indivizi. Fie ca dragostea lui Isus să fie asupra noastră, iar adevărurile spuse de Kardec să fie accesibile tuturor! În orice templu sau biserică, cel mai puternic să fie un scut pentru cel mai slab, cel mai învăţat să fie o lumină pentru cel ce cunoaşte mai puţin, cel care suferă să fie întotdeauna protejat şi ajutat, iar printre cei care suferă mai puţin cel mai mare să fie acela care se pune în serviciul celorlalţi, după cum ne-a arătat Învăţătorul Divin.
Să nu încetăm niciodată a căuta gândul inspirat de Dumnezeu!"
(Mesaj transmis de spiritul Bezerra de Menezes, prin mediumul F.C.Xavier, într-o întâlnire a "Comunităţii Spiritiste Creştine", pe 24 aprilie 1968, în Uberaba, statul Minas Gerais, Brazilia)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu