Unificarea spiritistă de Bezerra de Menezes

"Munca de unificare a spiritiştilor este urgentă, dar nu trebuie să fie pripită. Este urgentă, pentru că acesta este scopul spre care tindem, dar nu pripită, pentru că nu ni se permite să violăm conştiinţa nimănui.

Să ne păstrăm ţelul de a ne uni, apropia şi a ne înţelege reciproc, iar dacă este posibil, să stabilim câte un mic grup de studiu al operelor lui Kardec, în lumina lui Cristos Dumnezeu.

Noi, cei care ne străduim să înfăptuim diverse acţiuni nobile, conform principiilor pe care le slujim, nu putem respinge dorinţa pefect rezonabilă de a ne face viaţa mai plăcută. Astfel, să comparăm doctrina noastră mântuitoare cu un mare oraş, în care este nevoie de confort, progres, pace şi ordine. În acest oraş sunt esenţiale hrana, îmbrăcămintea, adăpostul şi siguranţa tuturor; dar problema iluminării nu poate fi neglijată. Lumina a fost o mare preocupare a oamenilor încă de când locuiau în peşteri, până în zilele noastre.

Nimeni să nu fie împiedicat a lucra pentru doctrina spiritistă. Ea are trei aspecte esenţiale. Cei înclinaţi către ştiinţe să le dezvolte prestigiul, cei aplecaţi către filosofie să-i înnobileze postulatele, iar cei consacraţi religiei să îi divinizeze aspiraţiile. Totuşi, mai mult ca orice, este necesar ca baza doctrinei spiritiste să rămână în toţi şi toate, ca să nu pierdem echilibrul ce stă la temelia organizaţiei noastre.

Să nu existe ostilitate şi nici desconsiderare pentru nimeni! Este necesar să păstrăm principiile spiritiste, să le cinstim şi preamărim, căci altfel, ne vom înstrăina unii de alţii, înregimentaţi într-o structură care ne va paraliza cele mai înalte năzuinţe, transformând mişcarea de eliberare spirituală într-o sectă inertă, pierdută în noi interpretări şi teologii care ne vor aduce la discreţia planelor inferioare şi ne vor îndepărta de Adevăr.

Să-l urmăm pe Allan Kardec în studiile, aspiraţiile, activităţile şi faptele noastre, încât credinţa noastră să nu se transforme în hipnoză, prin care forţele întunericului influenţează minţile slabe, înlănţuindu-le în secole de iluzii şi suferinţe.

A răspândi cuvântul Divin înseamnă să eliberăm învăţăturile lui Cristos din închisorile unde au fost încătuşate. În prezent - şi fără a ne conferi vreun privilegiu pentru aceasta - putem spune că numai spiritismul are destulă forţă morală să nu fie legat de interese personale şi să recapete Lumina ce se revarsă din verbul limpede ca cristalul al Învăţătorului, care îl adapă pe cel însetat şi ne călăuzeşte sufletele.

Fie ca opera lui Allan Kardec să nu fie doar crezută, simţită, proclamată şi manifestată în convingerile noastre, ci şi îndeajuns de mult trăită, suferită, pusă în practică în propriile noastre vieţi. Fără această fundaţie este greu să clădim caracterul spiritist creştin, pe care lumea în tulburare îl aşteaptă de la noi prin unificare.

Să predăm, dar să şi punem în aplicare; să credem, dar să şi studiem; să dăm sfaturi, dar să şi exemplificăm; să unim, dar să şi nutrim speranţe. Vorbim de încercări şi suferinţe, căci nu avem altă cale de a asigura victoria adevărului şi iubirii pe Pământ. Nimic nu se poate construi durabil fără dragoste, nimeni nu iubeşte cu adevărat fără lacrimi. Abia aici, în viaţa de spirit liber, am aflat că crucea lui Cristos a fost un stâlp pe care El, Învăţătorul, l-a înfipt în pământ ca să poată ridica o lume nouă.

Şi ca să ne demonstreze de-a pururi că nimic folositor şi bun nu poate fi dobândit fără sacrificii, El a murit pe cruce. Batjocorit şi învins, El a îngropat crucea în pământ, arătându-ne calea - calea de a construi către cer, de a privi planeta de undeva de sus.

Este indispensabil să păstrăm spiritismul exact cum i-a fost transmis lui Allan Kardec de Mesagerii Divini, adică fără compromisuri politice, fără profesionalizare religioasă, fără o gândire personalistă meschină şi fără dorinţe arzătoare de cucerire a puterii lumeşti efemere. Consideraţie pentru toate fiinţele, respect pentru autorităţi, devotament pentru binele comun, precum şi instruirea oamenilor despre adevărurile neschimbate şi eterne ale spiritului.

Nimic ce să aducă aminte de discriminări, caste, privilegii, imunităţi, importanţă nemeritată acordată unor indivizi. Fie ca dragostea lui Isus să fie asupra noastră, iar adevărurile spuse de Kardec să fie accesibile tuturor! În orice templu sau biserică, cel mai puternic să fie un scut pentru cel mai slab, cel mai învăţat să fie o lumină pentru cel ce cunoaşte mai puţin, cel care suferă să fie întotdeauna protejat şi ajutat, iar printre cei care suferă mai puţin cel mai mare să fie acela care se pune în serviciul celorlalţi, după cum ne-a arătat Învăţătorul Divin.

Să nu încetăm niciodată a căuta gândul inspirat de Dumnezeu!"

(Mesaj transmis de spiritul Bezerra de Menezes, prin mediumul F.C.Xavier, într-o întâlnire a "Comunităţii Spiritiste Creştine", pe 24 aprilie 1968, în Uberaba, statul Minas Gerais, Brazilia)

---

O CĂLĂTORIE PÂNĂ LA LUMINĂ ŞI ÎNAPOI

Povestea unei experienţe în preajma morţii, de Mellen-Thomas Benedict Din cartea sa Journey Through the Light and Back

Mellen-Thomas Benedict

Mellen-Thomas Benedict spune:
În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă.
În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales.
Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit.
Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo. Ajunsesem în grija permanentă a unei infirmiere.
Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul.
Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.
Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.
Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumina, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui sau mamei tale ideale.
Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil.
Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.
Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior.
Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.
Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare.
Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă.
Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe aceasta planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.
Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi. La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie.
Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.
În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne autocorectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă "a doua venire". I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa.
Lumina părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era.
Lumina mi-a răspuns: Acesta este FLUVIUL VIETII. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz.
Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.
Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană!
Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că aceasta Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers!
Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor!
În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit.
Eram în Vid.
Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută.
Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acestea e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?
Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor.
Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.
Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală.
Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scala, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva!
Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Sinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.
Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea!
Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.
Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumina lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent.
Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea.
Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.
Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii.
Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac.
Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă.
Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipa prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo.
A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.
Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna.
Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.
Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea.
Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuam să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc? Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.
Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus, Cu adevărat este un miracol. El a răspuns Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remisii spontane. Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era.
În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.
Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină.
Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.
De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici.
L-am întrebat pe Dumnezeu: Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă? şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: Nu-mi pasă. A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori că toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.
Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună.
Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA!
Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.
Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Aceasta schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei.
După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem.
După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, că şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea Vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna.
Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea.
Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă.
Acest corp este viu deja de o veşnicie.

Biserica Catolică admite comunicarea cu spiritele

Recent (n.tr. - anul 2010) a fost lansată pe piaţa culturală braziliană o carte scrisă mediumnic, conţinând reflecţiile venite de dincolo de moarte de la spiritul episcopului catolic Dom Helder Câmara, arhiepiscop emerit de Olinda si Recife, dezîncarnat pe data de 28 august 1999, în Recife.

Mediumul Carlos Pereira,
coautor al cărţii "Noi Utopii"

Cartea psihografiată de mediumul Carlos Pereira, de la Societatea Spiritistă "Ermance Dufaux" din Belo Horizonte, a generat surpriză în mediul spiritiştilor şi o mare polemică între catolici. Cea mai mare uimire a provocat-o participarea călugărului benedictin şi teolog Marcelo Barros, cel care timp de 9 ani a fost secretarul personal al lui Dom Helder Câmara pentru relaţiile ecumenice cu alte biserici creştine şi alte religii.

Marcelo Barros a fost secretarul lui Dom Helder Câmara în perioada 1966 – 1975 şi are 30 de cărţi publicate. Faptul că Barros a prefaţat cartea "NOI UTOPII", de spiritul Dom Helder, şi i-a recunoscut autenticitatea, bazându-se pe originalitatea ideilor şi limbaj, este ca şi cum Biserica Catolică ar recunoaşte public eroarea în care a căzut de multe ori, cea de a nega veridicitatea fenomenului comunicării dintre vii şi morţi, şi este ca şi cum i s-ar da cărţii lui Carlos Pereira tot creditul necesar pentru a primi autorizarea din partea Vaticanului.

E important de subliniat că drepturile de autor au fost împărţite în părţi egale, după cum a dorit mediumul, între Societatea Spiritistă Ermance Dufaux şi Institutul Dom Helder Câmara din Recife, fapt acceptat de instituţia catolică fără nicio reţinere.

În prefaţa cărţii apare deasemenea garanţia morală a filosofului şi teologului Inácio Strieder şi opinia favorabilă a istoricului şi cercetătorului Jordana Gonçalves Leão, ambii aflaţi în strânsă legătură cu Biserica Catolică. După cum spun ei, această operă poate că nu este adresată atât spiritiştilor (care deja sunt familiarizaţi cu fenomenul transcomunicării, încă de la apariţia Ştiinţei Spiritiste), cât mai ales unei mari părţi a populaţiei de orientare catolică, care este acum chemată să cunoască adevărul spiritual, fiindcă “timpurile au sosit”, aceste învăţături sunt perfect naturale şi, în consecinţă, aparţin tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Adevărul spiritual nu este proprietatea spiritiştilor sau altora care proclamă alte crezuri şi poate că a sosit momentul ca Biserica Catolică să admită public existenţa spiritelor, viaţa de după moarte şi comunicarea dintre cele două lumi.

În interviul realizat de editori, după citirea manuscrisului cărţii, cu spiritul lui Dom Helder Câmara, acesta a răspuns la următoarele întrebări despre viaţa spirituală:

Dom Helder, vă simţiţi preot chiar şi în viaţa spirituală?
Nu am încetat să mă consider preot, fiindcă sufletul meu, încă înainte de a se întoarce aici, se simţea a fi al unui preot. După părăsirea existenţei în corpul fizic, continui ca un preot, deoarece gândesc şi acţionez ca un preot. Credinţa mea în Biserica Catolică rămâne aceeaşi, extinsă desigur cu învăţăturile pe care le-am primit aici, dar continui ferm alături de fraţii mei clerici să contribui, cu ce îmi este posibil, la binele omenirii.
Acolo, de cealaltă parte a vieţii, aveţi o mai mare uşurinţă de a vă duce la împlinire munca şi a vă exprima gândirea, sau încă întâlniţi multe obstacole din cauza prejudecăţilor religioase?
Întâlnim multe obstacole. Persoanele aflate pe lumea aceasta reproduc ceea ce există pe Pământ. Aceleaşi grupări care se formează aici se repetă pe Pământ. Avem aceleaşi dificultăţi de relaţionare, fiindcă gândirea continuă în aceleaşi tipare, cristalizată în credinţe care nu duc nicăieri. Acestea se împotrivesc ideii de evoluţie a concepţiilor. Dar marea diferenţă este că, fiind îmbrăcaţi în veşmântul de spirit, având o conştiinţă amplificată, ne putem dirija gândurile de o altă manieră şi astfel îi putem influenţa pe cei care se află pe Pământ şi care vibrează în rezonanţă cu noi.
Cum ajutaţi societatea noastră din poziţia de dezîncarnat?
În acelaşi fel. Ne preocupăm, ca şi înainte, de cei înfometaţi, de cei aflaţi în spitale, de cei nedreptăţiţi de sistemul social ce le limitează libertăţile, îi îmbogăţeşte pe cei puţini şi îi conduce la sărăcie şi nefericire pe cei mulţi; toţi cei loviţi de soartă. Ne alăturăm tuturor celor care gândesc asemenea nouă îndeplinind sarcini nobile şi încercăm să colaborăm cu ei pentru îmbunătăţirea umanităţii.
Cum decurge munca dumneavoastră zilnică?
Munca mea e cam aceeaşi. Mă trezesc, fiindcă şi aici ne odihnim un pic, şi desfăşurăm activităţi pentru care avem dispoziţie. Există grupuri care activează şi organizează mediul catolic, pentru acei oameni care au nevoie de colaborarea cu noi. Ne împărţim în grupuri şi mă încadrez în unele activităţi care îmi fac multă plăcere.
Care a fost cea mai mare nefericire după ce v-aţi dezîncarnat? Şi cea mai mare bucurie?
Eu deja aveam convingerea că voi fi cu Domnul şi că nu voi înceta să exist. Să mă pot reîntâlni cu prietenii, rudele - aceia pentru care aveam cea mai mare stimă şi consideraţie - şi să continui să muncesc este o mare bucurie. Bucuria de a lucra pentru Domnul Nostru Isus Cristos.
După ce v-aţi dezîncarnat, aţi venit frecvent în Centrele Spiritiste?
Nu. Locurile cele mai obişnuite pe care le vizitez în planul fizic sunt spitalele, casele de sănătate, locurile unde este prezentă suferinţa umană. Desigur că merg la biserică, la mânăstiri, la seminarii, mă reîntâlnesc cu prietenii, mai ales în vise, dar nu mă opresc prea des în sediile spiritiste.
Eraţi adept al teoriei reîncarnării înainte de a muri?
Nu am fost niciodată adept al reîncarnării. Nu am mai mult de spus asupra acestui subiect, căci e un aspect delicat, aşa că nu prea l-am menţionat în carte. Ce pot să spun este că Dumnezeu acţionează asupra vieţilor noastre după înţelepciunea Sa şi că marele nostru obiectiv este cel de a căuta fericirea prin practica iubirii. Dacă va fi nevoie să mă întorc pentru a avea noi experienţe, acesta va fi un proces natural.
Cu ce scop ne scrieţi printr-un medium?
A schimba, sau cel puţin a contribui la schimbarea viziunii oamenilor asupra vieţii, pentru ca ei să înţeleagă că noi continuăm să existăm şi pentru ca această nouă viziune să poată transforma profund modul nostru de a trăi.
Cum v-aţi simţit în această experienţă de scriere mediumnică?
Încercarea de a mă adapta la această nouă formă de scriere a fost foarte interesantă, deoarece la început nu ştiam exact cum să mă adaptez mediumului pentru a putea scrie. E necesar să existe o foarte mare apropiere între gândirea noastră şi cea a mediumului. Acest lucru este cel mai important, pentru ca mediumul să exprime ceea ce noi intuim la el. La început a fost dificil, dar treptat am început să creăm o formă comună de exprimare şi gândire, aici lucrurile s-au îmbunătăţit. Alţi mediumi prin care încerc să comunic se confruntă cu probleme similare.
A fost o surpriză să aflaţi că puteţi comunica prin scriere mediumnică?
Nu. Fiindcă deja ştiam că multe persoane medium o făceau. Nu m-am specializat în asta, nu am cerut detalii, am lăsat-o pentru mai târziu, când voi fi avut timp şi ocazii.
Bănuim că mai există şi alte spirite ale unor preoţi care ar dori să scrie mediumnic, să ne relateze impresiile lor din viaţa spirituală. De ce tocmai Dom Helder ne scrie?
Fiindcă eu am cerut. Am simţit nevoia să le comunic fraţilor mei de pe Terra că viaţa continuă şi că nu ne sfârşim când ne bagă în sicriu spunând că “s-a terminat cu el”. Eu mă gândeam că voi continua să exist, ştiam că mai este ceva după viaţa fizică. Am vorbit despre acest lucru deseori. Aşa că am simţit nevoia de a mă face auzit printr-un medium atunci când m-am aflat în condiţii oportune şi mi s-a dat posibilitatea. Asta fac acum.
În ţara noastră există preoţi care ar dori să scrie din postura de medium?
Da. Şi nu puţini. Mulţi ar vrea să-şi folosească inspiraţia de medium pentru a se exprima în privinţa supravieţuirii după moartea fizică. Nu o fac din simpla prejudecată de a nu fi ridiculizaţi, de a nu fi acceptaţi şi îşi ascund sensitivitatea spirituală pentru a nu fi puşi în situaţii penibile. Mulţi preoţi, chiar şi cardinali, simt protecţia spirituală în reflecţiile lor, în predicile lor, pe care o consideră a fi Duhul Sfânt, dar în realitate sunt fraţii mei, spiritele care îi apreciază şi cu care colaborează.
Cum v-aţi simţit interacţionând cu mediumul Carlos Pereira?
În largul meu, căci între noi exista afinitate şi fiindcă el s-a pus la dispoziţie pentru această muncă. La început a fost dificil să mă conectez cu el din cauza intereselor şi muncii sale. Când ne-am armonizat modul de acţiune, a fost uşor, inclusiv fiindcă, la un moment dat, a început să mă întrebe despre ultima mea viaţă fizică. Atunci a devenit mult mai uşor să-i transmit informaţiile care au alcătuit cartea.
Credeţi că Biserica Catolică va accepta vorbele dumneavoastră provenite de la un medium?
Nu am această pretenţie. Ştim că totul evoluează şi că, într-o zi, inevitabil, toţi vor accepta în mod natural conceptul de imortalitate, dar nu ne imaginăm că o carte ar putea revoluţiona gândirea Bisericii noastre. Cred că vor fi critici, unele chiar vehemente, dar cei mai sensibili vor accepta comunicările. Aceasta este intenţia noastră.
E adevărat că aveaţi unele idei spiritiste încă de pe timpul vieţii fizice?
N-aş spune spiritiste; ci spiritualiste, căci Biserica noastră deja predică despre supravieţuirea după moarte. Mai apoi, a fost o consecinţă firească să luăm contact cu planul fizic după ce am murit. Nu erau idei spiritiste, fiindcă nu sunt spiritist. Fără să am nicio reţinere de a nega unele idei spiritiste, spun că ajunsesem să am, uneori, experienţe spirituale personale.
Biserica – Există aceeaşi ierarhie în lumea spiritelor?
Nu chiar, dar noi îi recunoaştem pe acei fraţi cu responsabilităţi majore şi un rang evolutiv moral foarte ridicat. Fiinţele de aici se recunosc rapid după nobleţe, luminozitate, moralitate. Nu vreau să spun că pe Pământ asta nu se întâmplă, dar aici totul e mai transparent; percepem realitatea cu mai mare intensitate. Aici autoritatea nu se impune dintr-o funcţie de conducere efemeră, ca în viaţa pământească, ci mai ales prin progresul moral al individului.
Ce credeţi despre papalitate în ziua de astăzi?
Acest subiect este foarte controversat. Să fii pe scaunul lui Petru, reprezentând ideea cea mai înaltă despre Domnul nostru Isus Cristos, este o responsabilitate enormă pentru orice fiinţă umană. Aşa că nu e foarte uşor, pentru noi cei din afară, să facem aprecieri despre cel care este aşezat acolo. Nu e uşor. Cine stă acolo are nenumărate responsabilităţi, nu doar materiale, dar am descoperit că şi spirituale, chiar într-o măsură mai mare. Eu pot să am o viziune ideologică despre cum ar putea fi organizată Biserica; chiar am menţionat asta pe timpul vieţii mele. Dar trebuie să admit că, deşi cred în această viziune ideală despre Sfânta Biserică, transformările prin care trebuie să trecem necesită multă grijă, fiindcă nu se pot face salturi în evoluţie. Facă Dumnezeu ca actualul Papă Ratzinger (Benedict al XVI-lea) să aibă luciditatea necesară de a conduce Biserica spre destinul pe care îl merită!
Aveţi vreo sugestie pentru ca Biserica să-şi îndeplinească rolul?
Nu vreau să spun nimic în plus. Ceea ce am afirmat în viaţa fizică, întăresc acum. Vreau doar să spun că, atunci când ne aflăm pe lumea cealaltă, avem o vedere mult mai largă. Am putea lua anumite poziţii într-un moment nu foarte potrivit, mă refer la o conjunctură nefavorabilă pe care o percepem de aici. Asta nu înseamnă să nu avem în vedere principalele noastre idei şi, oricând e posibil, să le punem în practică.
Spiritişti în viitor?
Nu am nici cel mai mic dubiu. Aceste învăţături nu aparţin Bisericii noastre sau celor care propovăduiesc aceste învăţăminte spirituale. Din acest motiv, mai devreme sau mai târziu, Biserica noastră va trebui să admită existenţa spirituală, viaţa după moarte, comunicarea între cele două lumi şi toate celelalte principii care decurg firesc din viaţa spirituală.
Ce nume mai cunoscute ale Bisericii cooperează acum în lumea spiritelor pentru progresul Braziliei?
Să le enumăr ar fi o nedreptate, căci vin din toate localităţile. Deci, a spune un nume sau altul ar fi o menţiune prea punctuală, fiindcă multe dintre ele sunt puţin cunoscute, dar desfăşoară în lumea de aici o muncă fenomenală şi cu toţii ne angajăm în aceste iniţiative din dragoste de semeni.
Iubirea – Ce mesaj aţi transmite, în mod special catolicilor, de dincolo de moarte?
Să iubească, să iubească mult, fiindcă doar prin iubire va fi posibil să-şi aducă mai multă pace în suflet. Dacă nu vom încerca să iubim din străfundul inimilor noastre, totul se va transforma într-o mâhnire adâncă. Iubirea, după cum ne-a învăţat Domnul nostru Isus Cristos, este marele impuls mântuitor al omenirii.
Ce mesaj ne daţi nouă, spiritiştilor?
De asemenea, să iubiţi, fiindcă în faţa Domnului nu există diferenţe între spiritişti şi catolici sau orice altă credinţă. Nu există. Aceste separări sunt făcute de noi, nu de Creator. Sunt acceptabile fiindcă arată diferenţele între diverse puncte de vedere, totuşi există o convergenţă a tuturor, simbolizată aici prin practica iubirii, căci trebuie să ne unim eforturile.
Ce mesaj le transmiteţi tuturor persoanelor religioase, la modul general?
Să iubească. Nu există alt mesaj decât mesajul iubirii. El este principalul, unicul mesaj ce se poate da.

Visul ca mijloc de comunicare cu spiritele

Astazi o sa vorbesc putin despre vis ca fenomen in viata spirituala a omului.Se prea poate ca fiecare dintre dumneavoastra cei care veti citi aceste randuri sa fi avut in decursul vietii dumneavoastra un vis sau mai multe, care au avut o relevanta speciala pentru viata spirituala a fiecaruia.Foarte multi oameni au avut vise in care rudele decedate vin si se manifesta dar foarte putini isi pun intrebarea de ce doar in vis majoritatea oamenilor isi revad dragii lor disparuti? Psihologia incearca sa ne explice ca ar fi doar niste simple jocuri ale subcosntientului dar oare ce este suboconstientul? Oare chiar stim noi tot ?.Nu.Si am sa va aduc un contraargument explicatiei date de psihologie cum ca visul este  doar un joc al subcosntientului.De exemplu cum este posibil sa primim informatii din viitor care la scurt timp sau o anumita perioada de timp se vor adeveri cu exactitate?Odata ce noi nu am intrat in posesia acelei informatii cum poate fi ea  oferita de subconstient? Sau visam moartea unor persoane dragi cand  acestea sunt bine sanatoase, apoi aflam ca se intampla exact ca in vis? Parerea mea legat de acest fenomen denumit vis este urmatoarea si repet este doar pararea mea personala.Spiritul este diferit de omul carnal.Orice spirit  in timpul somnului se decorporalizeaza si preia cu voia celor de sus informatii atat cat ai permite nivelul de evolutie, tocmai pentru a nu-i fi tulburata constiinta.Spiritul, la revenirea sa din calatoriile nocturne de fiecare seara revine in trup si odata cu el aduce si aceste informatii care raman stocate in creierul fizic si la trezire  ne amintim visul sau avem o puternica intuitie ca ceva se va intampla.Spiritele noastre protectoare incearca sa ne ghideze existenta terestra atat cat pot, iar una dintre aceste cai este tocmai visul.Visul dragii mei este o poarta de comunicare cu lumea spirituala, cu Dumnezeu, cu fortele subtile ale naturii.In vis ni se aduce la cunostiinta, ca suntem nemuritori, ca scanteia divina din noi este vesnica si ca atat noi, spiritele intrupate cat si spiritele fara trup, suntem intr-o permanenta interactiune.Daca o sa studiati foarte atenti biblia, o sa gasiti foarte multe fenomene de tip spiritist si chiar vise premonitorii si vise in care personajele bibilice era ghidate in misiunea lor terestra.Sper ca fiecare dintre dumneavoastra sa inteleaga ca visul este o poarta o deschidere catre lumea spiritelor, catre Dumnezeu catre, energiile subtile ale naturii, fie ca Domnul sa va ajute sa va intelegeti visele si sa va lasati ghidate de ele.

POPESCU CONSTANTIN

Spiritismul vazut de mine

Inceputurile cautarilor mele in domeniul spiritismului, au inceput de mic copil, pe la varsta de 13- 14  ani, cand am simtit nevoia de a afla raspunsuri  la marile intrebari ale vietii: cine sunt? de unde vin si ce fac aici? ce urmeaza dupa moarte? Asa ca am inceput sa citesc prima oara presa scrisa in care urmaream si citeam cu nesat fiecare articol despre viata de dincolo de moarte.Apoi am inceput sa citesc literatura de specialitate descoperind cu fiecare lectura a unei carti  multe fete ale acestui mister numit moarte. De aici pana la a experimenta primele sedinte de spiritism, a fost decat un singur pas.Primele mele experiente de spiritism au inceput folosind pendulul si o plansa cu literele alfabetului.Este adevarat ca emotiile ma napadeau la fiecare sedinta.Era ceva foarte profund si fascinant de a comunica cu cei trecuti dincolo.Pot spune ca,la inceputurile mele in ale spiritismului, am exprimentat majoritatea metodelor cunoscute: sedinte de spiritism cu masa,pendulul,scrierea automata,planseta ouija.In aceste cautari ale mele, am avut si foarte multe dificultati, lupte interioare de dus,  cel mai probabil  cauzate de dogma crestina in care toate aceste fenomene sunt atribuite unei forte diabolice.Si trebuie sa recunosc, ca necunoscutul ma ingrijora putin.In timp, am ajuns sa realizez ca teama cea mai mare provine din ignoranta si educatia  venita din copilarie cand fiecare din noi am fost speriati cu bau bau sau ni s-a inoculat ideea ca tot ce este misterior ocult este periculos si poate deschide porti catre lumile infernale, astazi cand eu pot afirma cu tarie ca am o oarecare experienta in domeniul spiritist inca sunt foarte vigilent in privinta spiritelor cu care comunic si asta trebuie sa o faca orice spiritist serios si orice om normal si echilibrat care patrunde pe acest taram, cu atat mai mult daca este neinitat si ii lipsesc multe cunostinte de baza ale doctrinei spiritiste.Pot afirma in urma tuturor exprientelor mele cu spiritele ca, spiritismul aduce consolare liniste sufleteasca persoanelor distruse, deznadajduite ca au pierdut o persoana draga.O mama  careia i-a murit dragul ei copil nu poate fi consolata prin nici o stiinta psihologica  sau de alta natura.Credeti-ma ca acesta este adevarul.Dar in clipa in care tu, ca medium, furnizezi informatii pe  care doar acea mama si acel copil le cunoasteau, atunci ajungi sa simti sa vibrezi la ideea maretiei creatorului, care a creat totul atat de frumos si atat de misterios, ajungi sa simti cu toata fiinta un adevar: ca moartea nu exista, ca moartea este doar o trecere spre taramul luminilor, ca moartea este doar o reantoarcere in sanul naturii invizibile, in sanul acelor legiuni spirituale din care facem cu totii parte in functie de nivelul de evolutie atins pana la momentul decesului.Dragii mei,care veti fi citit toate acestea scrise de mine cu vadita emotie, credeti-ma ca spiritismul nu este ceva demonic, ci este cea mai frumoasa consolare lasata de creator, de Dumnezeu oamenilor si mai ales, celor care nu mai pot fi ajutati nici de religie nici de psihiatrie nici de psihlogie in urma tragediei "pierderii"fiintelor dragi.Spiritismul este o lumina pentru cei constienti, sau este o capcana pentru cei care se scalda in mocirla materialismului si a curiozitatilor bolnavicioase.Tot ceea ce vreau sa stiti, este ca exista un singur adevar Dumenzeu creatorul, cauza prima a tuturor lucrurilor si existenta lumii spirituale vesnice care este intr-o permanenta interactiune cu noi spiritele intrupate in acesta vale a plangerii.

POPESCU CONSTANTIN